Mircea Lucescu a luat atitudine după plecarea lui Răzvan de la Petrolul: „Își bat joc de cariera altora”

Mircea Lucescu a luat atitudine după plecarea lui Răzvan de la Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu s-a despărțit de Petrolul, iar după negocieri care au durat câteva zile, antrenorul a plecat în Grecia, acolo unde va semna cu Skoda Xanthi, locul 12 din Grecia.

Mircea Lucescu a comentat plecarea lui Răzvan Lucescu de la Ploiești și a criticat dur conducerea prahovenilor, dar a trimis săgeți înspre întreg fotbalul românesc, dezvăluind faptul că a ales să își desfășoare activitatea în străinătate din cauza patronilor din Liga 1.

„Ă‚sta e fotbalul românesc. O mulțime de protagoniști care intră și ies din fotbal. Am încercat și eu să mă întorc în campionatul românesc, am pierdut un campionat, o Cupă din cauza asta. Am preferat să plec decât să mă îmbolnăvesc. Și sunt mulțumit și pentru Răzvan, decât să se îmbolnăvească mai bine să iasă. Dacă astfel de oameni își permit să-și bată joc de cariera altora fără niciun fel de motive… După cinci etape. Mai ales după meciul cu CFR. Mă bucur pentru Răzvan și pentru sănătatea lui”, a spus Mircea Lucescu pentru Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×